Strainatatea ... un vis implinit ?


Strainatatea, un vis implinit pentru multi … dar cat de implinit? Daca nu am lua aspectul financiar ca si considerent, cat de impliniti sunt romanii in strainatate? Si pana la urma de ce sa nu se ia in considerare acest aspect? Este insa unul decisiv pentru care multi aleg strainatatea? Cred ca si singurul pentru marea majoritate. Si de fapt romanii se stiu doar pe ei, insa nu sunt singurii. Pana si spaniolii, nemtii, italienii ori francezii, ca sa nu fac o insiruire de natii aici, pana si ei cauta alte orizonturi … insa nu atat de mult pentru bani, cat pentru prospecte in cariera.

Si ce ii determina pe ceilalti sa creada, ca si romanii pot lua astfel de decizii, fara neaparata nevoie sa gandeasca prioritar din perspectiva financiara. Ce este atat de absurd pentru romani sa inteleaga acest lucru si sa inceteze a se lamenteaza zilnic de ceea ce cred ca DOAR ei trec prin. Suntem niste plangaciosi si barfitori, ca toate celelalte sunt atrase ca urmare a primelor. Nu poate omul in tara asta sa deschida poarta fara sa stie celalat capat al tarii ce e in curtea lui. E jalnic .. saraci cum suntem (vorba vine), dar cu o gura bogata de numai numai. Ce bine ar fi ca cei care isi pierd energia barfind si lamentand, pe ei si pe ceilalti, s-ar focusa pe ceva ce ii poate ajuta sa aduca un plus de vitalitate in viata proprie.

Scriind acest articol, ma gandesc ca ce m-a inspirat sa il scriu, a fost o intrebare venita ieri de la prietena mea cea mai buna din facultate. Din toate tarile vizitate si cele inca nedescoperite, in care ai alege sa traiesti? O intrebare la care mi-a fost foarte greu sa raspund. Asta deoarece, asa cum tot ea mentiona, am si inceput numaratoarea inversa pentru urmatoarea destinatie. Inca 3 zile si incep o noua aventura, in marea larga a strainatatii. Ca sa raspund la intrebare, la fel cum Raluca deja l-a primit!

Daca as lasa sufletul sa decida, raspunsul la intrebare ar fi Romania. Insa in momentul de fata, ratiunea e mai puternica, ceea ce ma determina sa aleg iar strainatatea. Si ca sa definesc ratiunea, cel mai bun mod de exprimare ar fi descrisa de posibilitatea si dorinta de realizare profesionala si dezvoltare a abilitatilor personale si educationale. Asta este ce ma motiveaza sa aleg acum aceasta directie. Daca as gasi motive pentru care nu descopar aceste lucruri in Romania, ar fi sa incep si eu sa ma lamentez si sa barfesc, sa ma cain, ca toti ceilalti sunt vinovati si ca noi trebuie sa suferim de pe urmele lor. Revin iar la aceeasi afirmatie ca in articolele precedente. Cred ca cei vinovati suntem noi, cei ce ne plangem, deoarece noi le permitem celor de la putere sa isi foloseasca aceasta puterea impotriva noastra. Suntem prea bulversati de emotii si sentimente ca sa punem piciorul in prag si sa ne revoltam ori sa decidem in a ignora rautatea si prostia din jurul nostru … ori foarte multi nici nu o recunosc.

O noua directie, o noua perspectiva. Sunt fericita! Sunt trista! Sunt de toate cate putin … e greu sa-mi impart sentimentele insa fericirea vine si din momentul in care stii ca decizia e pur responsabilitatea ta.

Copenhaga – Danemarca, o noua directie, o noua perspectiva, de data aceasta insa pentru o perioada mai lunga, un loc ce il voi denumi ”acasa”, un loc in care o noua aventura ma asteapta, o noua experienta, o noua viata. E posibil sa crezi ca ”acasa” poate fi un loc strain de tine? Orice este posibil insa tind sa cred ca ”acasa” va ramane mereu Romania, acel orasel micut in care porti toate amintirile frumoase, orasel linistit si simplu.

Strainatatea, o a doua casa pentru multi, o noua casa si pentru mine.

Cu o lacrima de fericire si una de tristete in ochi va las, cititorii mei dragi, si revin cu noi articole in urma experientelor din Danemarca, sper la cat mai frumoase si motivante.

Gabriela

5 comments:

http://raluc21.blogspot.com/ said...

buna ella!
am trait si eu in strainatate si am ales sa renunt la comfortul vietii de cuplu, in favoarea unui internship care credeam ca imi va defini clar orientarea mea pe termen lung. din pacate, aceasta experienta nu a fost una la modul superlativ, si am decis sa ma intorc in tara cu gandul de a ramane definitiv alaturi de cei dragi. insa nici acest lucru nu poate fi posibil pentru ca de la iasi la bucuresti sunt destui km si tot departe de ai mei sunt.
in concluzie, cred ca avem nevoie de experiente in afara pentru a ne imbogati mental si a realiza ca sistermul nostru de valori poate suferi modificari si ca nu e totul "batut in cuie".
muulta inspiratie in noile tale zone de explorat!

raluca

Gabriela Tardea said...

iti multumesc Raluca.
Ai mare dreptate. Si eu daca as decide sa raman in Romania as prefera Clujul. La cele 12 ore de parcurs dintr-o directie spre alta (asta daca alegi mijloacele noastre de transport cu trenul). La fel ca si in timpul facultatii. Doar in vacante apucam sa vin acasa...si ma simteam la fel ca si cand eram in afara tarii. Oricum, la 1h si jumatate cu avionul, mai repede ajugi din afara :) ... insa asa e, nimic nu e batutu in cuie si mereu poti decide in favoarea a ceea ce te face sa te simti mai bine :) ... multa fericire si tie :)
Gabriela

Anne said...

Frumoas articolul tau. Nu am locuit in strainatate, dar dupa ceea ce ne-ai povestit..as fi curioasa :) E frumos sa inveti din experienta celor din jur.
Drumul pe care il vei parcurge in viata sa-ti fie plin numai cu satisfactii!

Valea lui Ion said...

Pentru mine strainatatea a insemnat mai mult Franta decat Ungaria sau Austria sau Germania sau Belgia daca e sa ma refer la « lungimea » de timp petrecuta acolo, fie la studii, fie in vizite individuale. Dupa cum i-am vazut eu pe francezi, incep cu partile bune : muncitori, cooperanti, amatori de a socializa, pragmatici, zambitori, politicosi mai mult sau mai putin mecanic, si termin cu cele mai putin bune : orgoliosi, ciudosi, zgarciti. Dar am trecut cu vederea peste viziunile lor si am invatat, tot de la ei, sa-mi procur acea aura de zambet mai mult sau mai putin fals, mi-am chinuit imaginatia pana am reusit, sa-i vad ca din « elicopter », am reusit sa-i fac sa respecte si romanul din mine, in pofida atator barfe internationale din presa sau de la televiziuni, ca marile valori ale Romaniei depasesc cu mult acele barfe. Oricat am incercat, nu am reusit sa ma invat cu sufletul unui francez si de aceea m-am si intors in Romania, am avut insa ce invata de la ei, sa nu ma mai plang ca la noi e asa cum e, si la ei sunt probleme, dar trebuie sa zambesti si sa risipesti toate problemele in munca, devotament, sarguinta pentru poporul tau si nu sa pleci la vecina sau la vecinul si sa te cainezi jumatate de zi... De aceea nu progresam, pentru ca ne bocim prea mult in stanga si in dreapta, irosind timpul pentru a face, realiza ceva...
Am avut posibilitatea sa raman asadar in Franta, dar le-am spus la plecare colegilor si prietenilor mei francezi : « O regret, dar sufletul meu ramane cel de Roman si nu pot sta printre voi, ma ofilesc precum o floare, pe zi ce trece... Veniti in Romania si ma veti vedea inflorind... »... Si venind, i-am pus la masa, i-am servit regeste, le-am aratat toata casa, i-am cazat si la o familie simpla de tarani, intr-o casa traditionala moldoveneasca, cu doi batrani, le-am aratat o stana, viata linistita ce o duc ciobanii, i-am dus si la o cabana fara curent electric si intr-o zona de munte fara semnal pentru telefonul mobil si fara apa curenta si baie, doar un parau de munte cu apa rece, i-am pus sa coseasca doua brazde de fan, sa facem o capita de fan... La plecare au recunoscut, aplecand capetele, ca sufletul de Roman e cu mult diferit de cel Francez...

Unknown said...

Succese !
Asteptam vesti de la tine.
Superb articolul!