Importanta cuvintelor si intelesul lor ... o lectie invatata :)

De multe ori mi s-a intamplat sa fiu angajata intr-o disputa si pusa in situatia de a-mi apara cu indarjire propria opinie, dar si interlocutorul meu sa procedeze la fel cu parerea lui. Uneori sa intampla ca interlocutorul sa renunte la disputa, alteori eu sau totul sa se sfarseasca cu o cearta, ori cu un sentiment de parere de rau. Dar chiar daca totul se incheie rezonabil, nu inseamna ca am reusit sa imi impun propria idee.

Niciodata nu poti invinge intr-o disputa. Daca pierzi esti invins, dar si daca iesi invingator, tot invins esti.
Daca vei triumfa si ii vei demonstra celuilalt ca argumentele lui sunt incorecte ii vei rani orgoliul, il vei face sa se simta inferior si va detesta triumful tau.

Am invatat ca este mai profitabil sa dau sansa interlocutorului sa-si exprime si punctul lui de vedere, sa-l ascult cu interes, sa nu opun rezistenta, sa nu ma apar continuu. Astfel cad barierele din comunicare si se inalta punti de intelegere.

Oamenii au nevoie sa se simta importanti. Daca sunt contrazisi permanent le dai impresia ca ei nu conteaza, ca nu reprezinta nimic pentru tine.

James Harvey Robinson, in cartea sa The Mind in the Making (Formarea unei opinii), spunea:

Ne surprindem uneori schimbandu-ne parerea fara impotrivire sau emotii puternice, dar daca ni se spune ca am gresit, regretam ca am fost mustrati si ne inchidem portile inimii. Suntem incredibil de nepasatori atunci cand ne formam parerile, dar manifestam o pasiune bolnavicioasa fata de ele atunci cand cineva ne propune sa renuntam la ele. Evident, nu ne sunt dragi parerile, ci respectul de sine care se vede amenintat. Cuvantul “al meu” este cel mai important din treburile omenesti, si insasi luarea lui in consideratie este inceputul intelepciunii. Este la fel de puternic indiferent daca este vorba de cina mea, cainele meu si casa mea, sau tatal meu, tara mea si Dumnezeul meu. Nu ne afecteaza doar remarca referitoare la faptul ca ne-a ramas ceasul in urma, sau ca masina noastra este rablagita, ci suntem ofensati si daca ni se sugereaza ca ar trebui sa ne imbunatatim cunostintele legate de canalele de pe Marte, de pronuntarea cuvantului “Epictet”, de valoarea medicala a salicinului sau de datarea domniei faraonului Saragon I. Preferam sa continuam sa credem in ceea ce am fost obisnuiti sa credem ca este adevarat, iar sentimental trezit atunci cand oricare dintre presupunerile noastre este pusa la indoiala ne indeamna sa recurgem la orice scuza pentru a o mentine. Rezultatul este ca majoritatea asa-numitelor rationamente pe care le formulam constau in aflarea argumentelor in favoarea continuarii credintei in ceea ce stim deja.

Prima noastra reactie la majoritatea lucrurilor pe care le auzim de la ceilalti este o evaluare sau o judecata, mai degraba decat un efort de intelegere. Cand cineva isi exprima un sentiment, o atitudine sau un crez, tendinta noastra imediata este de a cataloga: “corect” sau “stupid”, “anormal”, “ilogic”, “gresit”, “urat”, etc. Rareori ne permitem, sau ne dam voie sa intelegem exact ce inseamna ceea ce spun ceilalti.

Intotdeauna voi avea mult, foarte mult de castigat daca nu intru in dispute cu partenerii de viata sau de afaceri sau cu cei ce ma dusmanesc. Daca nu le spun ca au gresit, daca nu-i provoc, daca le respect parerile, daca invat putina diplomatie.

Cu 2200 de ani inainte de nasterea lui Christos, regele Akhta al Egiptului i-a dat fiului sau un sfat intelept: “Fii diplomat, te va ajuta sa ajungi mai usor la ce ti-ai propus.”

Inca o lectie de viata invatata :) ... o sa dureze? ... pana la urmatoarea confruntare cu siguranta :))

Gabriela